La data de 23 decembrie anul curent, colectivul Spitalului Clinic Municipal ”Sfântul Arhanghel Mihail” a fost onorat de întrevederea cu dna Elena Bacalu, Președinta Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie. Dumneaei s-a familiarizat cu activitatea instituției medicale, efectuând o vizită de lucru în cadrul subdiviziunilor Spitalului.
Totodată, în contextul marcării recente a jubileului de 190 ani de la înființarea entității medicale, oficialul a decernat personalului medical Diplome de Onoare din partea dnei Zinaida Greceanâi, Președintele Parlamentului Republicii Moldova.
În contextul tematicilor abordate, dl Mihai Ciobanu, directorul Spitalului Clinic Municipal ”Sfântul Arhanghel Mihail”, a menționat reformele efectuate și a trasat direcțiile prioritare de activitate a instituției medicale.
Șefa Comisiei parlamentare a menționat că autoritățile statului vor susține implementarea obiectivelor strategice a sistemului de sănătate, astfel încât acestea să aducă populației doar beneficii semnificative.
Administrația Instituției exprimă gratitudine autorităților legislative vis-a-vis de vizita onorabilă și manifestă profundă recunoștință pentru distincțiile oferite, având întreaga asigurare că prin eforturi comune vom contribui la revitalizarea sistemului de sănătate și creșterea calității serviciilor medicale.

CategoryNoutăți

Telefon:        0(22)29-26-52