Parlamentul Republicii Moldova a declarat ziua de 26 iunie drept „Ziua împotriva abuzului de droguri”. Astfel, în fiecare an, în această zi, este marcată Ziua internaţională împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri. Decizia a fost luată de Organizația Mondială a Sănătății, în anul 1987, cu scopul de a crește gradul de conştientizare privind problema majoră…

Așa e soarta asta –  un suflet se ridică și, simultan, din ceruri steluța sa îi pică…Nimic nu este mai dureros în viață ca despărțirea de o ființă dragă, pe care o cunoști. Iar plecarea ei subită poartă semnul eternității, asemeni unei retrageri neanunțate din scena vieții, pentru a urmări desfășurarea evenimentelor din culisele celor…

Persoanele asigurate vor beneficia începînd de vineri, 22 iunie, de mai multe medicamente compensate. Prin ordinul comun nr.729/230-A din 11.06.2018 al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) a fost extinsă cu 11 denumiri comune internaţionale. Astfel,…

Cu prilejul Zilei lucrătorului medical și a farmacistului, anul acesta, mai mulți lucrători din instituții medicale publice și private au primit distincții de stat din partea președintelui Igor Dodon. În total, a fost acordat un ordin al Republicii, unul de Onoare, șapte ordine „Gloria Munci”, trei medalii „Meritul Civic”, două medalii „Nicolae Testimițeanu” și un…

Page 24 of 30 1 22 23 24 25 26 30

Telefon:        0(22)29-26-52