Asistenții medicali
Alina Comerzan
Vicedirector Nursing
Rolul asistenţilor medicali într-o instituţie medicală este atât de important, încât li s-a atribuit calificativul de coloană vertebrală a sistemului de sănătate.
Fiecare etapă istorică de dezvoltare a spitalului nostru a avut liderii săi.
În anii 1953-1976, asistent medical-şef a fost numită Ana Afanasieva, despre care colegii și sualternii vorbeau ca despre un mentor cu competențe profesionale înalte, dând dovadă de corectitudine și de grijă mare faţă de cadrele tinere.
Ulterior, în perioada 1976-1986, funcția de asistent medical-şef a fost deținută de Nina Tataru. Și-a început activitatea în Instituție, în funcția de asistent medical de gardă al Secției reanimare şi terapie intensivă.
Pe parcursul a 12 ani (1986-1998), funcția de asistent medical-șef a fost ocupată de doamna Eugenia Ceban. Inițial, dna Ceban a activat în calitate de asistent medical, apoi asistent medical superior în Secţia gastrologie, devenind mai târziu asistent medical-şef. În toată perioada de activitate, dumneaei s-a manifestat ca un bun organizator, cu spirit de echipă, energică, participând la cursuri de perfecționare și promovând la nivel orășenesc atât asistenții medicali, cât și infirmierele. A stat la baza formării Consiliului Asociației de Nursing din Republica Moldova.
Un rol important în formarea și dirijarea activității asistenților medicali din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” îi revine doamnei Eudochia Tereșciuc.
Un aport esențial în organizarea activității cotidiene, în consolidarea colectivului la locul de muncă a avut dna Eugenia Onisimova, asistent medical, absolventă a Școlii „Crucea Roșie”.
Începând cu anul 2001, asistentul medical-șef al Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” este dna Alina Comerzan.
Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” este o instituţie cu statut bine determinat, cu potenţial de profesionişti de talie înaltă. Profesia este sensul vieţii mele în înţelesul deplin al cuvântului. Mă străduiesc să dau profesiei şi colegilor tot ce am mai bun şi de valoare, să împărtăşesc cunoştinţele şi experienţa celor care au nevoie şi-mi cer sfatul. De noi, asistenţii medicali-şefi, depinde schimbarea lucrurilor în bine. Fiecare dintre noi doreşte ca munca să-i fie apreciată şi valorificată, să crească prestigiul profesiei în societate. Medicul îl vindecă pe bolnav, însă asistentul medical se îngrijeşte de el. Un bun asistent medical trebuie să fie studios, un bun observator şi să dea dovadă de un deosebit profesionalism. Trebuie să-i iubeşti pe oameni şi să doreşti cu adevărat să-i ajuţi pe alţii. Să fii capabil să faci faţă stresului, întrucât în arta îngrijirii nu există jumătăţi de măsură. Îngrijirea bolnavilor este o profesie eternă. Aşadar, atâta timp cât există oameni, va fi mereu nevoie de grijă, compasiune şi înţelegere.
Acest adevăr este bine reflectat în mottoul lui Masci, prin care vreau să redau calităţile asistenţilor medicali moderni: „Oboseala ta să fie luminată de credinţă şi de dragoste. Atunci când ştiinţa nu mai poate face nimic, bunătatea și puterea ta să-l susţină pe bolnav. Învinge greutăţile profesiunii tale, stăpâneşte supărarea şi nerăbdarea ta, gândeşte-te că cel suferind este dezarmat, fără putere şi are nevoie de ajutorul şi îngrijirea ta. Onorează pe bolnavul tău de orice vârstă ar fi: copil, tânăr sau bătrân. Când a ajuns în mâinile tale, este o fiinţă fără apărare apelând la ştiinţa şi bunătatea ta”, menționează dna Alina Comerzan.
Însă, pe lângă bucurii, asistenţii medicali au de înfruntat şi multe dificultăţi. În această profesie nu se admit greşeli. Indiferent că e vorba de administrarea unor medicamente, de recoltarea sângelui, un asistent medical trebuie să fie extrem de atent. Acesta nu-şi poate permite să greşească. Progresul şi influenţa tehnologiei sporesc presiunile asupra asistenţilor medicali. Sarcina dificilă constă în a pune în acord tehnologia cu latura umană, cu modul uman de a trata pacienţii. Nici o maşină nu poate înlocui grija şi compasiunea unui asistent medical.
Ce înseamnă să fii asistent medical? – Să nu fii niciodată plictisită, să fii deseori frustrată, să fii înconjurată de probleme, să ai atâtea de multe de făcut și atât de puțin timp, să ai o responsabilitate foarte mare și să ai foarte puțină autoritate, să intri în viețile oamenilor și să marchezi o indiferență, unii te vor binecuvânta, alții te vor blestema, vei vedea oameni în starea lor cea mai proastă… și în starea lor cea mai bună, nu vei înceta niciodată să fii uluită de capacitatea oamenilor de a iubi, de a îndura și de curajul lor, vei vedea vieți începând… și sfârșindu-se, vei trăi victorii triumfătoare și eșecuri devastatoare, vei plânge mult, vei râde mult, vei ști ce înseamnă să fii om și să fii uman.