Serviciul de presă

În contextul fortificării activităţilor de promovare şi participare la donarea voluntară de sânge a întregii comunități, element important pentru securitatea hemotransfuzională,  comunitatea medicală a IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, de comun cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui a organizat Campania de donare a sângelui cu genericul „Donează sânge – salvează vieți”.  …

Stimați colegi, dragi prieteni, Administrația Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” a recepționat un mesaj de mulțumire din partea unei paciente recunoscătoare. Doamna, care a fost internată în cadrul entității noastre medicale, își exprimă gratitudinea față de personalul medical din diverse secții: Unitatea de Primiri Urgențe, s. Chirurgie generală, s. ATIR, s. Gastroenterologie și este…

În perioada 13-15 iulie 2023, s-a desfășurat cea de-a XVIII-a ediţie a Conferinţei cu participare intenaţională „Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti”. Echipa medicală a Spitalului Clinic Municipal „Sf. Arhanghel Mihail” a fost reprezentată de dl Mihai Ciobanu, director al entității medicale, conf. univ., dr. în șt. med., dna Alina Comerzan, vicedirectoare Nursing,…

Protocolul, semnat de către managerii celor două instituții medicale – ec. Florina Ionescu și dr. Mihai Ciobanu, presupune o colaborare, atât pe plan medical, cât și administrativ, concretizată prin schimburi de experiență între echipele celor două instituții medicale. „Colaborarea dintre cele două instituții a început, în primăvara anului 2020, atunci când doi medici și doi…

La data de 10 februarie curent, în cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” s-a desfășurat ședința Consiliului de Administrare al entității medicale, prezidată de dl Boris GÎLCA, șef al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a CMC Chișinău. Dl Mihai CIOBANU, director al SCM „Sfântul Arhanghel Mihail”, a prezentat Raportul cu privire la…

În țara noastră a demarat Săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin, care se va desfășura în perioada 23 ianuarie – 4 februarie 2023. Sloganul Campaniei din acest an este „Păstrează Sănătatea. Fă testul citologic! Vaccinează-te împotriva infecției cu HPV!” Cele două măsuri – testarea citologică și vaccinarea – pot preveni boala în totalitate….

Vă mulțumim frumos pentru înalta apreciere, mult stimate doamne Eugenia Eremia și Lucia Zagorodniuc. „Boala nu te întreabă de poate să-ți intre în casă, vine pe neprins de veste. Pe data de 11.01 noi, Eugenia Eremia și Lucia Zagorodniuc, am fost internate în Spitalul Sfântul Spitalul Sfântul Arhanghel Mihail . Chiar din curtea spitalului am…

Secția Imagistică și Radiologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal “Sfântul Arhanghel Mihail” dispune de o gamă vastă de echipamente radiologice de ultimă generație, cuprinde mai multe proceduri imagistice, inclusiv radiografie, radioscopie, Tomografie computerizată, investigații care permit studierea întregului corp uman.  Entitatea medicală este dotată cu Tomograf computerizat de ultimă generație Revolution EVO Gen 2, care…

Page 1 of 151 2 3 15

Telefon:        0(22)29-26-52