Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal ”Sfîntul Arhanghel Mihail”, mun.Chişinău, str.Arhanghel Mihail,38, anunță concurs pentru suplinirea postului vacant:

  • Medic internist – 1 post vacant

 

La concurs pot candida persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii generale şi specifice;

Condiţii generale:

  1. Deţin cetăţenia Republicii Moldova.
  2. Cunosc limba română scris şi vorbit.
  3. Sunt în capacitate deplină de exerciţiu.
  4. Au starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale, eliberate de medicul de familie sau unităţile sanitare abilitate.
  5. Nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni, incompatibilă cu exercitarea funcţiei.
  6. Îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute de lege pentru postul respectiv.
  7. Îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea postului scos la concurs.

Condiţiile specifice (Calificări profesionale)

  1. Studii (obţinute în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova sau obţinute într-un alt stat şi recunoscute şi echivalate în condiţiile stabilite de Guvern).
  2. Experienţă profesională – cel puţin 1 an în specialitate, cu excepţia tinerilor specialişti.
  3. Cunoştinţe:
    • Cunoaşterea prevederilor legislaţiei Republicii Moldova, ce reglementează activitatea în domeniul sănătăţii, inclusiv ale Codului deontologic a lucrătorului medical.
    • Cunoaşterea procedurilor operaţionale.
  1. Abilităţi: de lucru cu informaţia, de organizare şi coordonare a activităţilor, de luare a deciziilor în situaţii de criză, de comunicare eficientă (verbal şi scris).
  2. Atitudini/comportamente: responsabilitate, obiectivitate, iniţiativă, flexibilitate, spirit de rezistenţă la efort şi stres, tendinţa spre formare profesională continuă, spirit de muncă în echipă, implicare activă în soluţionarea problemelor ordinare şi extraordinare apărute, ţinută şi comportament corespunzător unui lucrător medical.

 

Conţinutul dosarului de participare la concurs:

  1. Cerere de înscriere la concurs (anexa nr.1)
  2. Copia actului de identitate
  3. Copiile diplomei de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări sau instruiri
  4. Copie conformă cu originalul a carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi în specialitate.
  5. Cazierul judiciar sau declaraţia pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-i facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează (anexa nr.2).
  6. Adeverinţa medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare.
  7. Curriculuim vitae.
  8. Copie certificatului de căsătorie sau copie după documentele care atestă schimbarea numelui în cazul în care candidatul şi-a schimbat numele.
  9. Referinţa de la locul anterior de lucru.

Notă: Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora.

 

Data limită de depunere a dosarului:

23 iunie 2021, inclusiv ora 17:00

 

Modalitatea de prezentare a dosarului:

Candidaţii depun documentele personal.

 

Numărul de telefon, adresa electronică şi poştală, persoana responsabilă de oferirea informaţiilor suplimentare şi de primirea dosarelor:

Telefon de contact: 022 – 24-33-77

Adresa electronică: arhanghel_mihail@yahoo.com

Adresa poştală: MD 2005, mun.Chişinău, str.Arhanghel Mihail, 38, biroul Serviciu Resurse Umane.

Persoana responsabilă de oferirea informaţiilor suplimentare şi de primirea dosarelor – Maxim Stela.

CategoryPosturi vacante

Telefon:        0(22)29-26-52