O delegație din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sf. Arhanghel Mihail” a efectuat o vizită de lucru în Ungaria și România, în perioada 14-20 aprilie 2019. Vizita a avut drept scop familiarizarea cu bunele practici europene în domeniul reabilitării și recuperării medicale, în acest context, țările sus-menționate avînd o vastă experiență în managementul centrelor medicale-model, manifestată…
Instituția Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal ”Sf. Arhanghel Mihail” a beneficiat de finanțare nerambursabilă, oferită de către Guvernul Japoniei, pentru achiziționarea echipamentului medical performant. În acest sens, astăzi, 12 aprilie curent, a avut loc ceremonia de finalizare a Proiectului de modernizare a echipamentului medical în Blocul operații din incinta instituției medicale, implementat în cadrul Programului de…
Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal ”Sfîntul Arhanghel Mihail”, mun.Chişinău, str.Arhanghel Mihail,38, anunță concurs pentru suplinirea posturilor vacante: Medic fizioterapeut; Asistenți medicali; Infirmiere; Soră econoamă; La concurs pot candida persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii generale şi specifice; Condiţii generale: Deţin cetăţenia Republicii Moldova. Cunosc limba română scris şi vorbit. Sunt în capacitate deplină de…