La 28 iunie 2018 a debutat cea de-a XIII-a ediție a evenimentului devenit tradiție – ”Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești”. La eveniment au participat peste 800 de medici, asistenți și kinetoterapeuți din România și din străinătate. Iar tema centrală a discuțiilor a fost  „De la cercetarea științifică la practica medicală bazată pe dovezi”.

În aceste zile la Moinești onorează cu prezența reprezentanți de la Ministerul Sănătății, România, medici, academicieni, profesori doctori din mari clinici universitare din București, Iași, Bihor, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Piatra Neamț, directori și medici de la toate spitalele din țară, primari din comune limitrofe, autorități locale și județene, parlamentari și europarlamentari. De asemenea, au onorat invitația echipa de medici din Republica Moldova, cei din cadrul Spitalului Clinic Municipal ”Sf. Arhanghel Mihail” din Chișinău, în frunte cu dl Mihai Ciobanu, directorul Intituției Medico-Sanitare Publice.

Începute de joi, sesiunile științifice ale ”Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești” au continuat vineri cu intervenții din chirurgie generală, chirurgie oncologică, chirurgie laparoscopică, ginecologie, ortopedie-artroscopie și oftalmologie. Dr. Adrian Cotîrleț, managerul spitalului și gazda evenimentului științific, a anunțat că au avut loc 21 de operații pe pacienți diagnosticați cu probleme medicale complexe. La conferința festivă, invitațiii au subliniat calitatea medicinei care se practică la Spitalul Municipal de Urgență Moinești și au apreciat managementul și dotările unității medicale. Conferința a fost urmată vineri, și va continua și astăzi, 30 iunie,  urmată de sesiuni științifice, pe mai multe teme, „Proiecte pe patologie infecțioasă dezvoltate în județul Bacău”, „Comorbiditatea în medicina internă”, „Cancerul pulmonar, întotdeauna o provocare”, „Managementul pacientului pediatric oncologic în Secția de Terapie Intensivă”, „Noi cercetări și realizări în domeniul reabilitarii neuromotorii” etc.

”Sîntem onorați să ne aflăm la Moinești cu prilejul acestei ocazii. Această manifestare, devenită de acum tradițională, reprezintă pentru noi o ocazie deosebită de reunire științifică, dar și de adevărată sărbătoare medicală. În aceste zile la Moinești se scrie o nouă pagină de istorie. Istoria unei manifestări de elită. Fiind prezenți la mai multe reuniuni organizate de Spitalul Municipal de Urgență Moinești,  și de această dată a fost un eveniment medical de succes. Spitalul Municipal de Urgență Moinești este un exemplu pentru multe spitale. Am văzut un un spital care are  toate compartimentele necesare unei medicine de urgență, foarte bine administrat de dl Adrian Cotîrleț, manager iscusit, doctor, profesor, dovadă că omul sfințește locul. Este un spital bine dotat, atît cu aparataj modern, cît și cu cadre medicale de specialitate, încît a ajuns un centru medical de referință pentru toată România, dar și un exemplu pentru cei din afara țării”, a menționat dl Mihai Ciobanu, directorul Spitalului Clinic Municipal ”Sf. Arhanghel Mihail”.

În cadrul evenimentului, dl Adrian Cotîrleț, profesor universitar, managerul Spitalului Județean de Urgență Moinești a subliniat: ”Ne bucurăm că și la această ediție am fost onorați de prezența unor oameni deosebiți din medicina românească, dar și din medicina de peste hotare – din Republica Moldova, Ucraina, din Franța, Spania, Italia, Israel. Sîntem mulțumiți de felul cum s-au desfășurat lucrările, conferințele, demonstrațiile operatorii, pacienții sînt foarte bine. Putem spune, fără lipsă de modestie, că și la această a XIII-a ediție vorbim de o reușită. Ne bucurăm că am fost la înălțimea așteptărilor oaspeților noștri, unii dintre ei pentru prima oară veniți aici, în Moinești. Vom fi de luni, imediat, în pregătiri pentru cea de a XIV-a ediție a acestei manifestări. Vrem să păstrăm tradiția”.

CategoryNoutăți

Telefon:        0(22)29-26-52