
Astăzi, 18 noiembrie curent, în sala de ședințe a Spitalului Clinic Municipal ”Sfântul Arhanghel Mihail”, a avut loc prezentarea Raportului privind activitatea medicală și economico-financiară a instituției pentru nouă luni ale anului 2021. La ședință a participat dl Boris Gîlcă, șeful Direcției Generale Asistență Medicală și Socială, personalul medical și cel administrativ al entității medicale….
“Vreau să aduc sincere mulțumiri şi plecăciuni dlui Mihai Ciobanu pentru profesionalismul, dedicația şi efortul depus în aceasta luptă crîncenă cu Covid-19. De asemenea, exprim sincere mulțumiri colectivului secției de Pneumologie, dnei Gorobeț E. şi Bejenari R., sunt foarte bravo, medici cu literă mare, tuturor asistentelor medicale şi secției de Terapie Intensivă. Sunteți nişte…
Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal ”Sfîntul Arhanghel Mihail”, mun.Chişinău, str.Arhanghel Mihail,38, anunță concurs pentru suplinirea posturilor vacante: Medic internist – șef Unitatea de Primire Urgențe; Asistenți medicali – 3 posturi vacante. La concurs pot candida persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii generale şi specifice; Condiţii generale: Deţin cetăţenia Republicii Moldova. Cunosc limba română scris…
În atenția tuturor celor care fac echipa Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” de la fiica unei paciente, internate cu Covid-19, acum 10 zile. Dedic acest mesaj tuturor oamenilor în halate albe din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, în fața cărora mă închin, în semn de recunoștință, pentru omenia, dedicația și profesionalismul lor….
Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal ”Sfîntul Arhanghel Mihail”, mun.Chişinău, str.Arhanghel Mihail,38, anunță concurs pentru suplinirea posturilor vacante: Medic internist de urgență– 1 post vacant Medic neurolog – 1 post vacant Medic statistician – 1 post vacant Medic dietolog – 1 post vacant Asistenți medicali – 2 posturi vacante. La concurs pot candida persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii…

Comunitatea medicală din cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal ”Sfântul Arhanghel Mihail” este profund îndoliată de pierderea irecuperabilă a dlui Victor SAVIN și exprimă condoleanțe, sentimente de compasiune familiei, rudelor, prietenilor, colegilor în legătură cu trecerea în eternitate a personalității notorii din medicina autohtonă. Dl Victor SAVIN, ascendent dintr-o familie de oameni gospodari de pe meleagurile…

Administrația Spitalului Municipal de Urgență Moinești, România, a organizat la început de toamnă, în perioada 9 – 11 septembrie curent, cea de-a XVI-a ediție a Conferinței cu participare internațională „Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești”. La evenimentului dedicat profesioniștilor din sănătate au participat echipele medicale din cadrul Spitalelor Clinice Municipale ”Sfântul Arhanghel Mihail” și ”Gheorghe Paladi”. …

Oboseala ta să fie luminată de credință și de dragoste. Atunci când stiința nu mai poate face nimic, bunătatea ta, profesionalismul tău vine să-l susțină pe bolnav. Învinge greutățile profesiunii tale, stăpânește supărarea şi nerăbdarea ta; gândește-te că cel suferind este dezarmat, fără putere și are nevoie de ajutorul și îngrijirea ta. La data de…